Despre fericire: partea I

Când am început să scriu despre fericire, ar fi trebuit să fie un text despre sisteme de valori și ce este important in viață. Cumva, fericirea mi-a deturnat articolul și l-a expandat într-atâta încât a ajuns la vreo 3 articole. Posibil 4. Și asta pentru că am pus eu punct, speriat că îmi voi petrece restul vieții compunând un articol-fluviu pe care nu o să-l vadă nimeni, pentru că nu va fi niciodată gata. Ceea ce m-ar fi făcut să ma simt nefericit și pe bună dreptate: ce poate fi mai trist decît un om nefericit scriind la un articol despre fericire și neterminând niciodată? Așa că, de dragul fericirii mele și cunoscându-mi latura procrastinatoare, de altfel singura pe care o am, am lăsat pentru mai târziu articolele, studiile, câteva cărți și un curs online de 3 săptămâni despre fericire (pe care atunci când l-am văzut, creierul meu a făcut uuuuuu, un curs de 3 săptămâni? Fă întâi cursul și dupa aceea scrie articolul!), am pus mâna și am început. Cu o întrebare.

De ce e important să fii fericit? Pare a fi o întrebare de genul de ce e bine să nu te doară maseaua sau de ce e mai bine să fii bogat și sănătos decât sărac și bolnav, însă nu vom discuta despre răspunsul evident ci vom vedea ce influență poate avea fericirea asupra vieților noastre, de la longevitate până la performanța la job.

Înainte de a vedea însă cum ne afectează fericirea sau lipsa ei, vom vorbi despre definiția fericirii și mi se pare foarte interesant cum definiția fericirii evoluează in dicționarele românești. Folosind popularul Dex Online am putut vedea că, înainte de al Doilea Război Mondial, românii credeau că fericirea este: “Starea omuluĭ căruĭa nu-ĭ lipsește nimica și are corpu și sufletu sănătos” – Scriban (1939), iar după război, sub noua orânduire, fericirea era: “Stare de mulțumire intensă și totală determinată îndeosebi de satisfacerea unei năzuinți” – DLRLC (1955-1957). În vremurile noastre, DEX ’09 ne spune că fericirea este: “Stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”.

Primele două sunt mai mult decât simple definiții, ne arată și care este considerată sursa fericirii de către autorii definițiilor – în timp ce în prima, absența lipsurilor și “corpu și sufletu sănătos” duc la fericire, în a doua, fericirea este legată de realizări – o definiție de așteptat pentru o perioadă în care se construia Republica Populară Română și trebuia să încurajezi clasa muncitoare conducătoare să pună mâna la muncă și să își satisfacă “năzuințele”, ceea ce i-ar aduce și fericirea.

Dintre cele trei definiții, eu o prefer pe cea din Scriban, însă ca să fie clar, pentru că acest concept de fericire este unul vag și poate fi interpretat în multe feluri, vom discuta mai departe despre fericire în sensul psihologic și în legătură cu conceptul de stare de bine subiectivă. Prefer definiția din 1939 pentru că mi se pare că în zilele noastre, așteptările oamenilor sunt prea mari de la fericire – nu mai apreciem starea asta neutră, în care nu îți lipsește ceva și ești sănătos, ceea ce ar trebui să ne facă fericiți – ci fericirea pe care ne-o dorim noi este aia care ne-ar face să umblăm tot timpul ca niște găini bete de fericire, plutind în beatitudine la 5 centimetri deasupra pământului.

Iar dacă ar fi să scutur un deget mustrător către cineva pentru că se întâmplă asta, ar fi către marketingul societății consumeriste în care trăim: cumpără acest produs și vei fericit; cumpără acest produs și îți va rezolva toate problemele iar viața ta va fi mai ușoară și frumoasă, vei pluti de fericire. Poți urmări orice calup de reclame și vei vedea numai oameni fericiți, de la bebelușii care sunt extaziați că popourile le sunt uscate, la stăpâna de câine care-și poate mângâia animalul datorită Claritine-ului, de la mama care bagă repede o doză de Supradyn înainte să pedaleze mai departe fericită cu copilul ei și până la grăsanul de la Hornbach care se tăvălește la vale pe un munte, i se înfige un cui în fund și pare foarte extaziat de asta (seriously, Hornback, WTF?!).

Măcar pe bebeluși îi mai înțeleg, un popou uscat e important până la urmă la orice vârstă, nu doar la un an, însă problema cu astfel de reclame, pe lângă această supraevaluare a fericirii, este legarea acesteia de obținerea unui bun, este fericirea pe care trebuie să dai bani: această fericire pe care ți-o arătam în reclame poate fi a ta – cum ziceam și mai sus, tot ce trebuie să faci este să cumperi produsul.

Consumerizarea fericirii nu este ok și probabil a împins mulți să caute fericirea acolo unde ea nu este, însă asta nu înseamnă că nu este important să îți cauți fericirea. Atât de importantă este căutarea fericirii încât a fost trecută în Declarația de Independență ca fiind unul dintre drepturile inalienabile ale oamenilor de către părinții fondatori ai Statelor Unite, în timp ce ei înșiși își căutau fericirea într-un divorț de perfidul Albion. Deși se discuta despre fericire în secolul 18, cum s-a discutat despre ea in toată istoria omenirii, abia în secolul 20 și 21, fericirea a fost “urmărită” și analizată prin studii, unele dintre ele longitudinale, unde subiecții au fost urmăriți pentru perioade lungi, de zeci de ani. Iar mai jos vom vorbi de câteva din aceste studii.

Călugărițele din congregația “School Sisters of Notre Dame” născute înainte de 1917 au fost obiectul unui studiu longitudinal început la sfârșitul anilor ’80 care își propunea să studieze îmbătrânirea și boala Alzheimer. Însă, pe lângă acest studiu principal, au mai fost realizate multe alte studii secundare pe același grup – avantajul foarte mare fiind bogăția informațiilor din trecutul călugărițelor cât și similitudinea vieților acestora, similitudine dată de traiul monahal.

O parte din călugărițele care au participat la studiu scriseseră scurte autobiografii, la cererea stareței care conducea congregația in anii 1930 și într-un studiu secundar, D. Danner, D. Snowdon si W. Friese au profitat de oportunitatea folosirii acestor autobiografii pentru studierea influenței emoțiilor asupra longevității .

Au fost alese 180 de autobiografii din anii ’30 (aproximativ 60% din autoarele autobiografiilor mai erau încă in viață la începerea studiului) și ele au fost analizate fără ca cei ce analizau textele să se știe de cine au fost scrise și dacă persoana respectivă mai este sau nu în viață. Analiza a urmărit codificarea emoțiilor prezente in textele scrise in emoții pozitive, negative sau neutre. Emoțiile negative exprimate nu au fost foarte numeroase, lucru de așteptat având în vedere autoarele si natura textelor.

Însă s-a putut analiza prezența și influența emoțiilor pozitive asupra duratei vietii. Autobiografiile au fost clasate in funcție de nivelul acestor emoții pozitive iar rezultatele au arătat o puternică corelație a longevității cu acestea – diferența dintre sfertul inferior al clasamentului si sfertul superior a fost de aproape 10 ani. O diferență de 10 ani între călugărițele cele mai fericite și optimiste și cele care nu erau așa.

Într-un alt studiu, efectuat pe absolvenți de la Harvard, urmăriți pe o perioadă de 35 de ani, s-a arătat că cei care erau pesimiști în tinerețe aveau mult mai multe probleme de sănatate pe măsură ce îmbătrâneau. Cercetătorii nu au putut stabili exact mecanismul care duce la apariția mai multor probleme de sănatate pentru cei pesimiști, fiind posibile mai multe variante investigate în alte studii, de la influențarea sistemului imunitar până la faptul că pesimiștii sunt mai retrași social sau sunt mai predispuși să aibă vicii dăunatoare.

Deși optimismul și fericirea sunt concepte strâns legate unul de altul, nu sunt concepte identice. În timp ce fericirea este o stare mentală de bine, cu emoții pozitive, optimismul este un stil de gândire, un stil de explicare a evenimentelor din viața noastră și de evaluare a evenimentelor viitoare.

Care este legătura atunci între optimism si fericire? Cercetările arată că oamenii fericiți si cei nefericiți au în general același număr de evenimente negative în viața lor iar diferența stă în felul în care ei gestionează aceste evenimente: în timp ce oamenii optimiști găsesc planuri pentru a trata aceste evenimente negative, cei pesimiști au tendința de a se învinui pe ei înșiși, să perceapă ca și eșecuri personale aceste situații, să fie nefericiți si depresivi. Cam ca în bancul de mai jos.

Doi frați, unul foarte optimist și altul foarte pesimist, discutau despre Crăciun. Cel optimist abia aștepta să vină și să primească multe cadouri, al doilea se plângea că sigur nu va primi nimic. Părinții îi aud și vor să îi surprindă, așa că plănuiesc să dea celui optimist o balegă, în timp ce pesimistului îi cumpără o bicicletă. În dimineața de Crăciun, cel pesimist plângea de mama focului, în timp ce cel optimist alerga prin casă, strigând de bucurie.

Îl întreabă pe primul de ce plânge și acesta, printre suspine, le zice: păi mi-ați luat bicicletă și îmi doream una, dar știți că eu nu învăț ușor și sigur o să cad și o sa mă lovesc și o sa râdă ceilalți copii de mine și dacă nu știu să merg, o să ies pe stradă și sigur mă calcă vreo mașina și mor. Îl opresc și pe optimist din alergat și îl întreabă ce a pățit. Am primit o balegă, exclamă el încăntat. Așa, și de ce ești fericit? îl întreabă părinții. Păi cum să nu fiu, înseamnă că e un cal undeva prin casă, doar trebuie să îl găsesc.

Felul în care oamenii își explică evenimentele negative și felul în care reacționează face diferențierea dintre pesimiști și optimiști. Stilul explicativ (Peterson & Seligman, 1984) conține trei diferențiatori între aceștia, în funcție de cum văd aceștia cauzele problemelor: în timp ce pesimiștii consideră aceste cauze ca fiind stabile, globale si interne, optimiștii le consideră instabile, specifice si externe.

Cauzele stabile presupun că acestea nu vor dispărea niciodată, spre deosebire de cele instabile (s-a întâmplat doar o dată); globale înseamnă că afectează tot ceea ce faci spre deosebire de cele specifice (evenimentul nu are nicio influența asupra vieții mele) iar interne înseamnă ca aceste cauze sunt legate de persoana ta (este vina mea) in timp ce cele externe au legatură cu alți oameni sau alți factori.

Mai multe studii, în care subiecții au fost urmăriți pentru un număr mai mare de ani si au fost evaluați după felul in care internalizau evenimentele negative după modelul de mai sus, au arătat foarte clar că cei pesimiști sunt mai neajutorați in rezolvarea situaților care le afecteaza negativ viața, ca sunt mai depresivi, au stimă de sine redusă, nu sunt buni la rezolvarea problemelor, au imunitatea mai scăzută și longevitatea redusă față de optimiști.

Pe de altă parte, optimismul are influențe pozitive inclusiv asupra performanței la job. La jumătatea anilor ’80, Doctorul Martin Seligman, unul dintre fondatorii conceptului de psihologie pozitivă, a fost invitat de MetLife, una dintre cele mai mari companii de asigurări din lume, pentru a-și testa cercetările pe viitorii angajați MetLife. 15.000 de consultanți nou angajați au fost urmăriți timp de doi ani, iar la angajare ei au trecut prin două teste: unul dintre ele, cel de angajare pe care MetLife îl administra tuturor potențialilor angajați și altul în care le era măsurat nivelul de optimism. Printre cei care au făcut obiectul studiului erau și angajați care picaseră testul standard de angajare, dar în schimb aveau un nivel ridicat de optimism. Aceștia au primit slujba, deși picaseră testul MetLife și s-a dovedit o decizie foarte bună. În primul an, au vândut cu 21% mai bine decât cei care trecuseră testul de angajare dar erau pesimiști. În al doilea an, diferența a crescut, iar optimiștii au vândut cu 57% mai bine. Diferențe masive au fost înregistrate și pentru tot eșantionul de 15.000 de consultanți – volumul vânzarilor făcute de cei mai optimiști 10% era cu 88% mai mare decât volumul vânzărilor făcute de cei mai pesimiști 10 %.

Având în vedere că testarea nivelului de optimism se făcea înainte de angajare, putem trage concluzia că optimismul este o profeție auto-împlinită – dacă ești optimist, vei și obține rezultatele si succesul care să te facă să îți menții optimismul și să fii fericit. În cazul consultanților de vânzări MetLife, la un volum aproape dublu de vânzări între top 10% optimiști și top 10% pesimiști, în mod sigur optimiștii erau și mai zâmbitori în ziua de salariu.

Cu atâtea studii, cred că este evident de ce e important să fii fericit și cât de mult te poate influența fericirea sau lipsa ei, de la longevitate la cât de bine te descurci la job. În articolele viitoare, vă voi povesti și ce influențeaza fericirea și ce putem face pentru a fi mai fericiți.

Partea a II-a poate fi citită aici.

Comentează articolul

Citește și: