Mintea-maimuță și ursul polar sau cum o minte neocupată te poate sabota

Vorbeam acum o săptămână, două, cu un prieten, care se plângea că nu are nimic de făcut la serviciu. De ce să te plângi că nu ești muncit, în loc să te bucuri? Pentru că așa cum spunea el, daca nu ai o activitate asupra căreia te concentrezi, gândurile îți fug către lucruri neplăcute și asta te face nefericit.

Ce mi-a spus el mi-a adus aminte de ceva scris de Mihaly Csikszentmihalyi  în cea mai cunoscută carte a sa – “Flow: The Psychology of Optimal Experience” sau “Flux, Psihologia fericirii”,  așa cum a fost tradusă în română. O mică paranteză – Martin Seligman, părintele psihologiei pozitive, spunea că editorul i-a ales titlul cărții sale “Fericirea autentică” și el a fost de acord, deși îi displăceau ambii termeni – probabil din aceleași rațiuni comerciale și cine a publicat Flow în română s-a gândit că se va vinde mai bine o carte sub-intitulată “Psihologia fericirii”, decât “Psihologia experienței optimale”.

Acest psiholog, cu un nume greu de pronunțat dacă nu ai cunoștințe de limba maghiară, susținea în Flow că nu suntem conștienți de cât de puțin control avem asupra minții noastre și asupra gândurilor noastre. Ni se pare că gândurile noastre se înlănțuie cursiv, unul după altul, pe parcursul unei zile, dar asta se întâmplă pentru că ne trăim viața mai mult sau mai puțin pe “pilot automat”, reacționând la programul nostru, la deprinderile și activitățile zilnice. Însă atunci când suntem singuri, fără niciun obiect sau activitate asupra căreia să ne îndreptăm atenția și energia noastră psihică, gândurile noastre încep să umble aiurea și deseori ajung în colțuri întunecate ale minții noastre. Frustrări, resentimente, probleme reale sau nu, sunt dezgropate de propria noastră minte dacă nu o ținem ocupată.

De ce? Pentru că, așa cum spuneam în articolul acesta, oamenii dau mai mare importanță informațiilor negative, o trăsătura care ne-a ajutat în vremuri preistorice, când ignorarea unui posibil pericol te putea transforma în felul principal de mâncare al vreunui animal sălbatic.

Sau cum o spunea foarte bine un psiholog american, Rick Hanson: “creierul este ca un Velcro pentru experiențe negative, dar Teflon pentru cele pozitive”. Experiențele negative ne sunt transferate mult mai repede în memoria de lungă durată, față de cele pozitive, asupra cărora trebuie să ne păstrăm atenția pentru o durată mai mare de douăsprezece secunde doar pentru a fi transferate din memoria de scurtă durată în cea de lungă durată.

Întorcându-ne la oile noastre rătăcite, adică gândurile care fug spre colțurile întunecoase ale psihicului nostru atunci când suntem singuri, o modalitate de a le ține sub control este direcționarea atenției. Către ce? Către muncă, un hobby, către o carte pe care o citim, către televizor sau smartphone-ul din mână. Mai ales ultimele doua sunt activități la îndemână, care nu necesită foarte mult efort psihic și la care recurg majoritatea oamenilor. Sunt activități care te pot ține departe de haosul minții neocupate, însă în același timp nici nu aduc vreun plus de valoare, ca în cazul unui hobby sau al unei alte activități care ne ajută să ne dezvoltăm.

Câteodată, iadul nu sunt ceilalți, așa cum zicea Sartre, câteodată iadul este eul nostru. Izolarea, lipsa unui contact cu alte persoane și lipsa unor activități care să creeze ordine în mintea noastră poate duce la probleme psihologice, cum se intampla deseori la prizonierii izolați în celule solitare. În închisorile din Statele Unite, dintre prizonierii care se sinucid, în jur de 50% sunt din cei încarcerați solitar, deși reprezintă doar 5% din deținuți. Iar cei ce nu se sinucid ajung să sufere de depresii, anxietate, atacuri de panică, paranoia, psihoză, obsesii și chiar halucinații. Unii dintre cei încarcerați de-a lungul vremurilor, pentru a își păstra sănătatea mintală, au recurs la jucat partide imaginare de șah cu ei înșiși, recitarea și reamintirea poeziilor învățate sau traducerea lor în alte limbi ori alte ocupații care nu le lăsau mintea să fie invadată și ocupată de gânduri destructive.

Buddha considera că mintea umană este ca o maimuța, sărind din gând în gând așa cum sare o maimuță de la o cracă la alta, capricioasă și greu de controlat. Starea naturala a minții noastre, în lipsa unor factori externi, este haosul. Nu mă credeți? Puteți să faceți un exercițiu simplu: închideți ochii și încercați să stați treizeci de secunde fără să vă gândiți la nimic. Goliți-vă mintea și lasați-o așa.

Nu vă gândiți la nimic și mai ales, nu vă gândiți la un urs polar, mare și alb. Aș pune pariu că nu veți reuși să nu aveți absolut niciun gând timp de 30 de secunde și probabil nu veți reuși nici să nu vă gândiți la ursul polar. Dostoievski remarca în “Însemnări de iarna despre impresii de vară” că, dacă încerci să nu te gândești la un urs polar, blestemăția de urs îți va apărea în minte din minut în minut.

polar-bear-1574996_1280

Iar asta e o problemă, pentru că înseamnă că dacă încerci să-ți alungi din minte gândurile negative, crește șansa ca tocmai ele să apară – iar aceasta problemă are și un nume – problema ursului alb, denumire luată după exemplul dat de Dostoievski. Sau denumirea mai oficiala de teorie a procesului ironic, descoperită de psihologul Daniel Wagner. Teoria explică de ce eliminarea conștientă a unor gânduri poate fi așa de dificilă – pentru a putea identifica acele gânduri, subconștientul rămâne de pază, să sune alarma și să atragă atenția conștientului atunci când gândul nedorit apare. Însă se poate ca acest proces de fundal să treacă granița și să intre în conștient, iar asta se întâmplă mai ales atunci când subiecții sunt depresivi, stresați sau încărcarea lor cognitivă este foarte mare.

Nu este imposibil să elimini astfel gândurile negative, însă având în vedere că această metodă este și mai dificilă atunci când starea noastră de spirit nu este una bună, putem încerca alte metode. Câteodată, în loc să încerci să elimini gândurile care nu îți dau pace, poți să le amâni. Îți spui că te vei gândi la acest subiect peste jumatate de oră sau diseară sau peste o săptămână și din proprie experiență știu că este mai ușor de păcălit creierul cu o astfel de amânare, decât să te lupți cu ursul polar. Este o soluție temporară, care îți poate elibera mintea pe moment.

O altă metodă este să faci un pas în spate în momentul în care apar astfel de gânduri. Nu la propriu, că s-ar putea să vă întrerupeți gândurile într-un mod dureros, ci să întrerupeți fluxul conștiinței și să realizați că este doar un gând. Să îl recunoașteți și să îl etichetați ca atare, fără a-l califica drept negativ sau pozitiv, ci ca fiind ceva normal, ca unul dintre cele câteva zeci de mii de gânduri care se formează în fiecare zi în mintea unui om normal și astfel să încercați eliminarea implicării emoționale în gândurile care nu vă convin.

Sau puteți să vă direcționați gândurile către un alt subiect. Fie ceva extern, o carte, un film sau o melodie, fie ceva teoretic, cum ar fi de ce am nevoie pentru a găti ardei umpluți sau un role play de genul ce aș face dacă s-ar întâmpla X (dacă aș câștiga la loto, dacă aș eșua pe o insulă pustie, dacă aș vrea să îmi schimb cariera și să mă fac actor ș.a.m.d.)

Toate aceste metode nu sunt cure sigure, nu sunt un panaceu. Mintea este complexă și nu este ușor de “depanat”. Nu e ca și reparația unei mașini – dacă nu funcționează cum trebuie, poți schimba o piesă și ai rezolvat problema. Mai degrabă, mintea este ca un mușchi și o poți antrena prin meditație. Meditația este probabil cea mai bună armă în lupta cu gândurile nedorite. Meditația este pentru creier ce e mersul la sală pentru mușchi – cu cât vei exersa mai mult, cu atât îți va fi mai ușor să ridici și să înlături greutățile mentale, să îți direcționezi energia într-un mod eficient și în combinație cu metodele de mai sus, să îmblânzești maimuța care trăiește în capul tău.

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i share folosind butoanele de la sfârșitul paginii sau dă un like paginii de Facebook Movers and Shakers pentru nu a rata viitoarele articole – o poți face aici.

Comentează articolul

Citește și: