Acum câțiva ani îmi concepeam primul training, care era despre creativitate și citeam că deasupra unei săli de teatru dintr-un liceu din Statele Unite exista un banner cu inscripția “Fail Big”. Eșuează în stil mare este un sfat foarte bun atunci când vine vorba de creativitate. Frica de eșec și de răspunsuri greșite, care ne este inoculată de către sistemul școlar, este o piedică mare în calea creativității. De ce? Pentru că atunci când vorbim despre creativitate, nu există răspunsuri corecte sau greșite. În creativitate, unu plus unu poate să fie egal cu doi sau să fie egal cu șase cai frumoși sau cu roz.

Însă eșecul m-a ajutat pe mine să îmi rezolv o altă problemă. Și anume frica de vorbit în public, de care vorbeam în articolul precedent. Cum s-a întâmplat? Eram angajat de mai bine de o jumătate de an într-o companie multinațională când într-un coffee talk, ședința trimestrială a departamentului nostru, mă aud chemat în față pentru inmânarea unei diplome, cum se obișnuia pentru rezultate bune sau pentru extra activități.

La vremea aceea eram foarte implicat într-o astfel de extra activitate, într-un program din departamentul financiar și eram foarte mulțumit de mine și de ce făceam acolo. Și mă gândeam fix la asta când am fost chemat, așa că nu eram foarte atent la ce tocmai zisese managerul departamentului. Cum se mai întâmpla câteodată la școală, să îți auzi numele, dar să nu știi care este întrebarea pe care a pus-o profesorul. Așa că m-am dus în fața a 100-150 de colegi și am mulțumit pentru diplomă. Am mulțumit colegilor din programul respectiv pentru contribuția lor și am spus că a fost un efort comun, că nu aș fi putut-o face fără ei și așa mai departe. După care m-am întors la locul meu.

Și abia atunci am realizat că mulțumisem pentru cu totul altceva decât pentru ce primisem diploma. Cu două-trei luni înainte, participasem la un concurs – trebuia să scriem un text scurt despre ce înseamnă pentru noi employee engagement (implicarea angajaților) și eu am fost unul dintre cei 5 câștigatori la nivel global. Pentru asta era diploma și asta explica și de ce oamenii se uitau ciudat la mine când ziceam că a fost un efort comun. A fost echivalentul la ce a făcut Michael Jackson, când s-a dus la MTV Awards și a mulțumit pentru un premiu care nu exista – https://youtu.be/kfU3rQ9dNpw

Partea bună este că, după ce faci așa ceva, realizezi două chestii. O dată, că probabil mai rău de atât nu se poate, nu cred că am cum să depășesc performanța de a mă face de râs în fața a peste o sută dintre colegii mei. Și a doua, că nimic rău nu mi s-a întâmplat din cauza asta, așa cum ar crede creierul reptilian. Capul meu nu a explodat, nu am murit înfometat sau sfâșiat de vreun animal sălbatic. Iar asta mă face să nu am nicio reținere să merg să vorbesc în fața altor oameni. Și nu neapărat pentru că nu îmi mai este frică deloc.

Lunetiștii din armata Statelor Unite au nevoie să stea câteodată camuflați 20-30 de ore înainte de a avea oportunitatea să tragă o dată în ținta lor. Pentru asta ar putea să foloseasca pastile care să îi mențină alerți si treji, însă nu așa procedeaza. Ce fac în schimb? Se antrenează stând două-trei zile fără somn și trăgând la ținta așa, se antrenează să funcționeze normal, în ciuda oboselii, nu să o elimine. La fel și cu frica de vorbit în public. Nu trebuie să te aștepți să scapi complet de frică, unii oameni poate nu vor reuși niciodată, eu nu am făcut-o. Însă poți învăța ca ea să nu te paralizeze, poți învăța să funcționezi normal.

Pe lângă această conștientizare a fricii și a faptului că ea e irațională și nefolositoare, mai sunt câteva lucruri pe care le puteți face pentru a fi un vorbitor mai bun și o să vă prezint trei dintre ele:

1. Lasă improvizația artiștilor

În afară de cazul în care ești un actor de improvizație, să te duci în fața publicului fără să îți pregătești discursul nu este cel mai bun lucru pe care îl poți face. Așa a pățit Gabi. Gabi mi-a fost manager timp de doi ani și este cel mai bun manager pe care l-am văzut în companiile prin care am lucrat. Față de mulți manageri care sunt doar cochilia goală a funcției lor, ea este un leader adevărat. Să fii așa ceva nu înseamnă și că ești perfect, iar ea avea o mică problemă cu vorbitul in public. Iar atunci când a trebuit să conducă pentru un an un program intern și să vorbească în fața unui public mai numeros, problema a trebuit să fie rezolvată. La prima ocazie, lucrurile nu au mers foarte bine. Discutând cu ea dupa aceea, am aflat că nu își pregătise dinainte ce voia să zică. Am sfătuit-o să o facă.

Doar faptul că ții un discurs în fața mai multor oameni este suficient de stresant, nu ai nevoie si de stresul suplimentar de a îți găsi ideile și cuvintele potrivite atunci când ești în fața tuturor. Așa ca trebuie să îți pregătești textul dinainte, măcar scheletul pe care să poți dezvolta discursul. Nu îl învăța însă ca pe o poezie, pentru că dacă pierzi șirul, cum se mai întâmplă când reciți una, s-ar putea să te pierzi cu totul. Scrie pe hârtie ce vei spune și repetă de câteva ori, fără a încerca să folosești aceleași cuvinte de fiecare dată, importante sunt ideile. În plus, folosind variante diferite și alte expresii pentru a transmite aceleași idei, va fi mai puțin probabil să te blochezi în momentul livrării pentru că nu îți găsești cuvintele. Repetatul discursului nu te va ajuta numai la livrarea lui, ci și la șlefuirea lui – unele fraze sună mai bine în scris decât atunci când le rostești cu voce tare și le vei putea reformula.

La următoarea ocazie, Gabi și-a pregătit discursul și diferența a fost mare. După încă două-trei sesiuni de prezentări nu ai mai fi zis că a avut vreodată vreo problemă să vorbească în fața unui public. Desigur, nu doar pentru că a început să își pregătească mai bine speech-ul, dar acesta a fost un prim pas important. Dacă ai fi un atlet și te-ai înscrie într-o competiție, nu te-ai duce fără să te antrenezi înainte, nu? Și cum te antrenezi? În principal, făcând și repetând exact ce vei face și în competiție. La fel e și cu vorbitul în public. Iar dacă ai cumva cum să îți repeți discursul în fața câtorva colegi sau prieteni, cu atât mai bine.

2. Controlează-ți ținuta

Ai grijă la postura ta pentru că limbajul corpului tău trimite informații subtile despre tine și despre starea ta de spirit – publicul va simți dacă ești emoționat sau dacă nu crezi în ce spui. Se vehiculează procentaje mari pentru cât la sută din comunicare este comunicare non-verbală (53% limbaj corporal, 38% intonațiile vocii) – în realitate, ele nu sunt atât de mari, pentru că modalitatea în care au fost măsurate nu reflectă felul în care se desfășoară o interacțiune naturală , însă asta nu înseamnă că nu contează în comunicare. Poți să te gândești la atunci când ai făcut cunoștință cu cineva sau ai urmărit pentru prima oară un vorbitor și să realizezi cât de mult contează limbajul corpului în crearea unei prime impresii.

Lăsând la o parte ce transmiți către ceilalți, ținuta este importantă și pentru tine. Dacă stai într-o poziție de forță, cu picioarele ușor depărtate, astfel încăt să corespundă umerilor, eventual și cu mâinile în șold, ocupând mai mult spațiu decât ai face-o în mod normal, te vei simți mai puternic și mai încrezător în tine. Ține-ți spatele drept, respiră adânc și fără să îți precipiți respirația, zâmbește. Nu te sprijini de pereți sau de podium atunci când prezinți, nu sta într-un picior. Gesticulează pentru a îți argumenta spusele. Și desigur, ar fi bine să nu pară forțată sau ne-naturală postura ta – te poți folosi de o oglindă sau să ceri feedback celor din jur când repeți și poți ruga pe cineva să te filmeze atunci când livrezi. Atunci când inveți să joci bowling, una dintre cele mai de ajutor metode pentru a îți imbunătăți jocul este să te filmezi – așa descoperi ce faci greșit și ce poți îmbunătăți, lucruri care nu îți sunt aparente până când nu te vezi inregistrat. La fel de mult te ajuta filmatul și în cazul vorbitului în public.

3. Renunță la ă.

Printre chestiile care mă deranjează cel mai mult atunci când sunt eu în public e să aud ă-uri. Ăăă… stiți …ăăă… despre ce e vorba …ăăă… și …ăăă… dacă o faceți …ăăă… trebuie să …ăăăă… vă opriți din asta. Acum. Știu, este mai ușor de zis decât de făcut, dar ca întotdeauna, primul pas către rezolvarea unei probleme este conștientizarea ei. Și cel mai des cei ce o fac nici nu sunt conștienți că pronunță acel sunet, este un automatism care intervine atunci când încerci să îți găsești cuvintele. Când prezinți, încearcă sa te controlezi și să te surprinzi dacă scoți ă-uri atunci când n-ar trebui, iar dacă o faci, incearcă să le înlocuiești cu pauze. Dacă ai nevoie de o secundă – două – trei până când îți vine următoarea idee, este mult mai bine să taci și să nu zici nimic, decât să umpli acel timp cu ăăăăă. Să nu îți fie frică de pauze și să nu te simți în vreun fel obligat să le umpli cu zgomot.

Articol scris de Ștefan Ghimpău. Adaugă-mă pe LinkedIn si spune-mi cum pot să te ajut.